RAPORT
privind activitatea DSVSA Mehedinţi
în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
Măsurile tehnico-administrative care vor fi luate de D.S.V.S.A. Mehedinți:
În baza unui program de lucru stabilit de directorul D.S.V.S.A. Mehedinți va fi verificat modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare din toate piețele agro-alimentare, unitățile de tăiere (abatoare sau centre de sacrificare temporara a mieilor), procesare, depozitare, precum şi în anumite categorii de unităţi de vânzare cu amănuntul, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID -19 și va fi sancționată orice încălcare a prevederilor legislației sanitare veterinare în vigoare.
Programul de lucru va fi organizat în echipe care vor include medici veterinari și alți specialiști din cadrul D.S.V.S.A. Mehedinți, circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, în perioada premergătoare sărbătorilor.
Totodată, la nivelul D.S.V.S.A., la circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, în perioada 03.04.2021-01.05.2021 va fi asigurată permanența inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru, persoana responsabilă și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
S-a dispus intensificarea controalelor în trafic, în colaborare cu reprezentanţii IPJ Mehedinţi, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru verificarea transporturilor de porci vii, miei, carne proaspătă, carne preparată şi preparate din carne.
Sacrificarea mieilor fiind permisă doar în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar, vă comunicăm că în judeţul Mehedinţi există un singur abator pentru sacrificare ovine , respectiv SC Abator Costiprod 2000 SRL în localitatea Broşteni, locaţie în care, în această perioadă nu s-au sacrificat miei.
În cazul în care vor exista solicitări scrise din partea unor primării pentru organizarea unor spaţii amenajate temporar unde fermierii pot sacrifica miei, DSVSA Mehedinţi, în urma unei analize şi în funcţie de instituirea măsurilor de carantină la nivelul unor localităţi, va permite înfiinţarea şi autorizarea temporară a acestor spaţii în anumite condiţii si va asigura supravegherea sanitar veterinară numai în perioada 01.04-03.04.2021 (premergătoare Paştelui Catolic), respectiv în perioada 26.04-01.05.2021 (premergătoare Paştelui Ortodox) între orele 07,00-17,00.
Menţionăm că, până la această dată, nu au existat solicitări din partea unor primării pentru amenajarea temporară a unor spaţii pentru sacrificarea mieilor.