Comunicat de presă apariția pestei micilor rumegătoare (PMR) în România
În data de 19.07.2024, a fost identificat primul focar de pesta micilor rumegătoare din istoria României într-un centru de colectare din localitatea Baia, județul Tulcea, care deține un efectiv de peste 49000 de ovine, ulterior recoltării de probe și analizării acestora la nivelul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală. Pesta micilor rumegătoarelor face parte din lista A cu caracter endemico-epidemic și evoluție supraacută, acută și inaparentă. Se manifestă prin stare febrilă acută, tulburări digestive și respiratorii cum ar fi:
(i) forma supraacută, (la tineret de cel mult 4 luni), hipertermie de 40-41 0 C, abatere, anorexie, jetaj seromucos și epiforă. Animalele sunt constipate în prima zi de boală, apoi apare diareea profuză. După 5-6 zile de la debutul hiperemiei survine moartea în 100% din cazuri.
(ii) forma acută, debutul este ca și în forma supraacută. Jetajul devine mucopurulent și obstruează nările, mucoasa gingivală este congestionată, sub forma unei liziere la baza dinților, după care apar ulcerații pe gingii, limbă, bucce, vălul palatin și chiar pe laringe. Limba se acoperă cu un depozit membranos, care prin detașare lasă limba sângerândă. Animalele prezintă hipersalivație, frecvent tuse uscată, ce devine rapid grasă, diaree și după 8-10 zile se produce moartea în 50-80% din cazuri.
În această formă pot apare complicații: pneumonie sau bronhopneumonie, datorate infecțiilor bacteriene (Mannheimia haemolityca sau Pasteurella multocida tip A), avorturi.
(iii) forma inaparentă, se manifestă printr-o simptomatologie variată și inconstantă, boala fiind depistată, de cele mai multe ori, prin examene serologice.
Morfopatologic se constată hemoragii, necroze și ulcere la nivelul tubului digestiv și al căilor respiratorii anterioare, uneori pneumonii sau bronhopneumonie, pleurite, hipertrofia splinei și a nodurilor limfatice, vulvovaginite erozive. Eroziunile de pe mucoasa esofagiană ca și cele de la nivelul joncțiunii ceco-colice și rectului sunt frecvent de aspect liniar.
Sursele de infecție sunt reprezentate de animale bolnave aflate în perioada de incubație sau bolnave care elimină virusul prin toate secrețiile (oculare, jetaj, etc.).
Transmiterea infecției se face direct de la animalul bolnav la cel receptiv și puțin probabil indirect, având în vedere rezistența scăzută a virusului în mediul exterior. Virusul pătrunde în organism la nivelul mucoasei naso-faringiene.
• Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.
• Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA Mehedinți-telefon 0252/316312.
Director executiv,
Dr. Mări Ionuț-Gabriel