Nr. 16050 din 09.12.2019
Principalele măsuri organizatorice luate în perioada
Sărbătorilor de Iarnă 2019 – 2020 în vederea respectării normelor legale
în privința depozitării și vânzării produselor agroalimentare
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, finanțată de la bugetul de stat și din venituri proprii reprezentând autoritatea de stat la nivelul județului in conformitate cu HG.42/2004, devenită Legea 215/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă creşte volumul vânzărilor de produse alimentare şi direct proporţional şi potenţialele pericole pentru sănătatea consumatorilor, medicii veterinari sprijină şi supraveghează comerţul specific, cu respectarea siguranţei alimentelor, pentru a asigura sănătatea consumatorilor. Conducerea D.S.V.S.A. Mehedinți a dispus structurilor teritoriale să demareze acţiunile de control specifice perioadei premergătoare sărbătorilor de iarna. Aceste acţiuni vor include toţi medicii veterinari din cadrul D.S.V.S.A. Mehedinți și circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale.
De asemenea, în această perioadă, va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică, şi va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Având în vedere situația epidemiologică sub raportul apariției și evoluției unor focare de pestă porcină africană pe teritoriul României, în vederea prevenirii propagării PPA se vor organiza controale pentru monitorizarea circulației porcinelor vii destinate sacrificării pe întregul traseu de la ferme la abatoarele autorizate sanitar veterinar precum și pentru monitorizarea circulației cărnii de porc și a produselor obținute din carne de porc.
Inspectorii DSVSA Mehedinți vor efectua controale în trafic, cu sprijinul IPJ Mehedinți, asupra mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcilor vii proveniți din exploatații comerciale, verificând documentele însoțitoare care atestă originea loturilor de porci vii, rutele de deplasare prestabilite, examinarea clinică înainte de livrare și starea de igienă a mijloacelor de transport cât și asupra mijloacelor auto proprietate personală pentru verificarea mișcării porcilor vii proveniți din gospodăriile populației situate în zonele afectate, precum și a cărnii proaspete de porc obținute de la porci din aceste zone.
Pentru monitorizarea comerțului cu carne proaspătă de porc, carne tocată, carne preparată și produse din carne de porc se vor controla unitățile de industrie alimentară (abatoare autorizate pentru sacrificarea de porcine, unități de tranșare și procesare a cărnii de porc) urmărindu-se:
– livrarea loturilor de carne de porc din abatoare însoțite de certificate de sănătate publică veterinară pentru carne proaspătă;
– marcarea carcaselor de porc rezultate în urma sacrificărilor în abatoare autorizate;
– marcarea de identificare a cărnii tocate, a cărnii preparate și a produselor din carne obținute din carne de porc.
D.S.V.S.A. Mehedinți va organiza controale în perioada sărbătorilor de iarnă pentru verificarea respectării cerinţelor generale şi specifice de igienă, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 852/2004 şi Regulamentului (CE) nr. 853/2004, precum şi a cerinţelor de trasabilitate conform Regulamentului (CE) nr. 178/2002.
Controalele oficiale vor urmări, în principal, următoarele aspecte:
– condiţiile sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care comercializează produse de origine animală, care au fost autorizate/înregistrate sanitar veterinar, precum şi a mijloacelor de transport al produselor de origine animală;
– condiţiile de depozitare a produselor de origine animală;
– provenienţa alimentelor de origine animală sau care conţin produse de origine animală, a modului în care sunt manipulate şi expuse la vânzare; prezenţa, după caz, a vitrinelor frigorifice care să menţină o temperatură corespunzătoare şi care să evite contaminarea produselor;
– cerinţele referitoare la etichetarea produselor de origine animală;
– condiţiile de funcţionare a unităţilor înregistrate sanitar veterinar din sectorul alimentaţiei publice, a pensiunilor agroturistice, unde se vor organiza mese festive, precum şi a pieţelor agroalimentare în care se comercializează produse de origine animală;
– interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau a produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spaţii, decât cele autorizate sanitar veterinar;
– interzicerea comercializării produselor de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/ înregistrate sanitar veterinar;
– verificarea existenţei echipamentelor şi a aparaturii necesare efectuării examenului trichineloscopic în unităţile din structura DSVSA Mehedinti;
– aplicarea dispoziţiilor privind sacrificarea porcilor proveniţi din gospodăriile populaţiei în abatoarele autorizate sanitar veterinar, unde sunt efectuate controale veterinare ale animalelor vii şi a cărnii provenite de la acestea.
Totodată, o atenţie deosebită se va acorda târgurilor pentru vânzarea animalelor vii care rămân închise precum şi celor organizate periodic de autorităţile locale în vederea comercializării produselor alimentare de origine animală tradiţionale
Pentru că în această perioadă în mod tradițional se sacrifică porcine a căror proveniență este preponderent din sectorul gospodăresc, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți face următoarele recomandări consumatorilor :
– În situația în care crescătorii de porcine din sectorul gospodăresc sacrifică în mod tradițional porcine pentru consum propriu, consumul cărnii rezultate din astfel de sacrificări se va face numai după ce aceasta a fost examinată trichineloscopic de către un medic veterinar oficial sau împuternicit de DSVSA Mehedinți, iar rezultatul acestui examen este negativ.
– Examenul pentru decelarea trichinelozei din carnea de porc este contra cost si se poate efectua la cele 3 Circumscripții Sanitare Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor Oficiale care funcționează în Municipiul Drobeta Turnu Severin (piața agroalimentară Mircea, piața agroalimentară Crihala și str. Alion, nr. 6) precum și la cele 51 Circumscripții Sanitare Veterinare Concesionare care își desfășoară activitatea în comunele județului, examenul fiind efectuat de medici veterinari împuterniciți.
– În momentul sacrificării de porcine identificate cu crotalii, proprietarul animalului este obligat să predea această marcă auriculară de identificare la medicul veterinar de la Circumscripția sanitară veterinară unde va efectua si examenul cărnii de porc în direcția trichinelozei. Carnea obținută în urma sacrificării tradiționale în sistem gospodăresc este destinată doar consumului propiu în familie, fiind interzisă comercializarea pentru consum public (magazine, restaurante, supermarketuri, piețe agroalimentare).
– Nerespectarea acestor minime recomandări poate cauza îmbolnăviri în rândul oamenilor, unele dintre ele cu consecințe grave pentru sănătatea consumatorului .
– Aprovizionarea cu produse alimentare se va face numai din magazine specializate și înregistrate sanitar veterinar evitându-se comerțul ambulant, stradal neautorizat, locuri de unde pot fi achiziționate produse alimentare contrafăcute, falsificate, alterate .
În cazul în care se vor constata neconformităţi de la legislaţia în vigoare, se vor aplica măsuri conform prevederilor legale.
Director Executiv,
Dr. Valentin Marițoiu